Ilie Rosu

Rasfoind site-ul www.maraton.info.ro articolul “Greseli de evitat in competitii” imi atrage atentia.  La una dintre greseli,  plecarea in cursa intr-un ritm prea rapid, sunt abonat.  Intr-o clipa retraiesc toate greselile mele legate de startul in cursa. Nu prea i-am acordat atentia cuvenita, plecand deseori  prea repede, cele  trei, patru minute castigate la jumatatea cursei, facandu-ma sa incetinesc pe ultima parte, fiind coplesit de efort.

Daca as lua ca punct de reper prima (Budapesta) si ultima mea cursa (Bucuresti), se observa  cum timpul castigat  in prima parte a cursei, se pierde incetul cu incetul, pe final, ajungand ca  pe  ultimii 7 km, sa alerg atat de lent,  de  parca imi  pierdusem orientarea si  nu mai  existam in cursa. In contrast cu acestea, la Berlin si la Bruxelles, mai, mai  ca m-am apropiat de acea alergare constanta, cat de  importante au fost antrenamentele de dinainte de curse!

Si daca as continua sa compar si as lua ca repere cele doua curse de la Bucuresti, interesant, intamplator sau nu,  este faptul ca la finele celui de-al treilea tur, la km 30,5,  aveam acelasi timp: 2:34:32.

In anul 2009 startului prea tare i s-au adaugat ploaia si frigul. Lipsa de experienta in alergarea pe asemenea conditii, urmata indeaproape de proasta inspiratie in alegerea echipamentului de concurs, toate acestea s-au adaugat la  zestrea cu lucruri care nu se uita niciodata si care inseamna experienta.
Incerc sa-mi justific timpul destul de mare obtinut  la Paris. Veneam  dupa o saptamana de dureri de spate, imi amintesc ca in joia premergatoare cursei abia reuseam sa alerg doua ture de parc in IOR.
Intr-adevar, un start prea lansat in prima parte a cursei, transforma avantajul de timp castigat in dezavantaj,  in partea a doua a cursei nu ai cum sa nu te intalnesti cu crampele musculare.  Cele mai bune rezultate au venit cand startul a fost unul natural, nu  prea tare, cele cateva minute in plus la jumatatea cursei, transformandu-se intr-un avantaj substantial la sfarsit,  insemnand un castig de aproape 20 de minute la  final.

In aceasta iarna, pe timpul antrenamentelor efectuate in jurul lacului, am urmarit mult acest aspect, m-a interesat  ca ritmul sa fie constant, cantarindu-mi  efortul depus pe fiecare tura, insistand ca mai ales ultima tura de lac sa fie parcursa intr-un ritm cat de cat apropiat de prima tura, reusind in dese randuri.

Oare cum va arata  acest tabel la finele anului 2010?

Este data de 24.01.2010.

Un ger napraznic s-a napustit in aceasta dimineata asupra Bucurestiului, fiind atat de frig incat crapa si pietrele. Astazi este o zi deosebita pentru romani, o adevarata sarbatoare, amintind de istorica unire a tarilor romane din anul 1859. Dis de dimineata iata-ma din nou in parc, incercand  sa adaug ceva la  ineditul acestei zile. Lacrimi incepusera sa-mi curga pe obraz, un strat subtire, alb, acoperindu-mi apoi echipamentul. Un val rece de frig imi invaluie fata, apoi putin cate putin, simt cum elanul de dinaintea cursei se duce.  Intamplator sau nu, la intrarea in parc dau peste Dan, care avea deja o jumatate de ora de fuga,   ma alatur lui, alergand impreuna in aceeasi directie. Este trecut de ora 8,30, afara sunt minus 15 grade, zapada scartaie sub picioare mai rau decat ieri. Inca nu am probleme cu respiratia,  inspir natural,  pe nas,  expir pe gura, nu ma mai preocupa demult acest aspect, amintindu-mi totusi, ca in primii ani de alergare, din cauza respiratiei, ma dureau ingrozitor dintii.  Manusile pe care le am in maini, nu fac fata, varfurile degetelor imi sunt atat de  inghetate, incat nu le mai  simt. Am destule pe dedesubt, sper sa fie in avantajul meu si sa nu ma cuprinda frigul, pentru ca astazi vreau sa sarbatoresc, fiind hotarat sa incerc o distanta mai lunga decat de obicei, dar asta numai dupa ce voi vedea ce se intampla in primele ture.

Acum 151 de ani, poate pe un frig la fel ca astazi, moldovenii si muntenii  l-au ales ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca, pe harta Europei aparand un nou stat, Romania, punand atunci marile puteri in fata unui fapt implinit. Aceasta zi nu a fost uitata, romanii o sarbatoresc indiferent de  vremea de afara. Cele mai frumoase amintiri despre ziua de 24 ianuarie le am din liceul militar, atunci,  la fiecare aniversare, ieseam pe platou, unde cantam si jucam Hora Unirii, adunarea  incheindu-se cu aruncarea caciulilor in inaltul cerului, luindu-ne apoi mult timp ca sa le identificam din gramada mare care se formase  pe platou.

Nici nu am simtit cand au trecut 3 ture de lac, alergarea in doi fiind mai usoara. Nefiind singur,  timpul si kilometrii se scurg mai repede. Il las pe Dan sa paraseasca parcul, deja a alergat 5 ture, gerul parand a-l fi muiat. Barba lui inghetata si acoperita de promoroaca sta marturie la cat de frig a fost in aceasta dimineata in Bucuresti. Imi continui alergarea abia dupa a patra tura simt cum mainile mele incep a se dezmorti si incalzi. In sfarsit a iesit  si soarele! Datorita lui in parc alearga acum mai multa lume,  insemnand cam peste 20 de persoane. Dupa exact 5 ture de alergat ma intalnesc cu prietenii de la Ro Club Maraton, ma alatur lor, reusind ca alaturi de ei sa mai adaug inca 3 ture. Si poate ar mai fi mers inca una,  dar incepuse sa-mi fie sete, neavand  nici un rost sa risc.  Pe unul din terenurile de fotbal  incepe un meci, gerul fiind ignorat de multi tineri, care se dovedesc la fel de  aventurieri ca si  noi. Rate si pescarusi, multe pasari,  sunt adunate  in jurul insulei din nordul parcului, preocupate sa faca ceva pentru a impiedica inghetul ultimului ochi de apa de pe lac. Un copil se chinuie sa ajunga in varful pantei, luptandu-se sat raga dupa el  o sanie mai mare decat el. Incep a urca scarile, lasand in urma lacul inghetat, pe malul caruia prietenii mei isi continua antrenamentul.  La iesirea din parc statuia lui  Alexandru Ioan Cuza domina mandra zona, amintind tuturor de cel care a fost un vechi  strajer si un fauritor de neam.

Este data de 23.01.2010.
Este un frig napraznic, de-ti ingheata si dintii in gura. Avertismentul de codul galben  pentru mai mult din trei sferturi de tara ma pune pe ganduri. Este foarte riscand sa te antrenezi pe o asemenea vreme. Si totusi iesim.

Saptamana trecuta am profitat ca parcul era uscat, reusind de opt ori sa ma rotesc in jurul lui,  fiind un semn bun,  am inceput sa imi reintru in ritm. Ar cam fi  timpul sa scap de cele cateva kg acumulate in aceasta iarna si de cele mostenite din trecut, cam o galeata cu apa ar trebui sa rastorn, daca voi scapa de ea as deveni sigur mai sprinten.

In acea zi, imediat dupa cursa, vremea s-a stricat, parcul devenind in cateva ore impracticabil. Apa, zapada, ghiata, vant, le puteai avea pe toate intr-un singur loc, aici, rotindu-te in jurul lacului.

De atunci s-a mai scurs aproape o saptamana!

Este vineri si aproape ca s-a intunecat. Am in plan sa recuperez tot ce  am pierdut saptamana aceasta, stand in casa. Aleile parcului sunt practicabile, doar gerul napraznic si gheata ma impiedica sa alerg relaxat. Sunt foarte incordat, fiindu-mi  teama sa nu alunec. Partea sudica este mai accesibila, stratul de zapada mai gros si mai moale permitand  alergarea intr-un ritm mai sustinut. Dupa trecerea pe sub pod incepe dansul. Gheata ma tine in loc iar copiii cu saniile lor sunt un real pericol. E nebunie mare, se vede clar ca o asemenea bucurie este un dar pe care il primesti  o data la zece ani. Anul acesta natura a fost foarte generoasa, dandu-ne multa zapada. Parca am fi la munte, coastele de pamant ce dau spre lac au fost transformate in partii pentru sanius. Inghetati, cu picioarele ude prichindeii sunt peste tot, unii zambesc, altii plang, rugandu-se cu lacrimi in ochi de parinti sa mai ramana, refuzand sa paraseasca derdelusul. Lacul este inghetat. Un singur loc a mai ramas fara gheata, un ochi de apa langa insula din partea nordica a lacului, acolo adunandu-se toate ratele de pe lac, inghesuite ca un viespar. Este  din ce in ce mai rece. Reusesc sa parcurg si cea de-a doua,  suportand gerul si alunecusul. In cea de-a treia tura m-am convins ca ce-i mult strica, parasesc repede parcul, indreptandu-ma inghetat spre casa.
Ziua de sambata a avut ceva inedit. In timpul alergarii intalnesc mereu persoane cu care ma salut atunci cand ne intersectam. Asa s-a intamplat si cu Dan cu care astazi am comunicat pentru prima oara. A schimbat sensul de alergare alaturandu-mi-se, de la el afland ca alearga de mult timp si ca are si el o  tinta: maratonul.  Astazi a aleargat jumatate din aceasta distanta,  reusind 6 ture de lac. Ni s-au alaturat Serban  si Marian Tudorica, o tura de alergare cu ei terminandu-se mai repede parca, intamplarile din competitiile la care am participat, animand sedinta de antrenament. Fiind foarte ger, ma imbrac mai gros decat de obicei si arat ca un urs. Am observat ca dupa o ora de alergat, chiar daca ai un ritm alert, transpiratia se transforma in ceva rece, care se raspandeste repede in intreg corpul. Fiind mai gros imbracat nimic nu iese, nimic nu intra si nici nu tremur. Urc treptele si ma indrept catre iesirea din parc. Sedinta s-a terminat, picioarele imi sunt inghetate iar adidasii  uzi. Desi e mult ger si norii se scutura, cat mai multa lume intra in parc, inaintand fericiti,  in cautarea unui colt de natura, desprins dintr-o statiune montana.

Este data de 16.01.2010.

Anul 2009 a devenit amintire, concursurile tari s-au incheiat, ramanand inca vie truda din finalurile de cursa.

O petrecere binemeritata purtand marca Ro Club Maraton, cu un urias tort,  consfinteste incheierea unui sezon in care am devenit mai cunoscuti, mai numerosi si mai increzatori. Daca la inceput alergam izolati, pe strazi, prin parcuri, salutandu-ne discret prin curse,  Ro Club Maraton ne-a unit. Speram ca in curand sa fim  o mie.  Intr-un cadru festiv s-au  “desigilat” contoarele si s-au citit kilometrajele,  Danut Cernat fiind de departe cel care a alergat cei mai multi kilometri,. Mai avea putin si il dadea peste cap, fiind de departe cu cele mai multe maratoane si cu cele mai importante rezultate. O seara de neuitat cu distractie si voie buna, la finalul careia fiecare am tras linie si am adunat, n-a fost rau!

Apoi a urmat antrenamentul in zilele de Craciun, cu o alergare de  la Adjudu Vechi  pana sus la troita de dincolo de satul Lespezi si inapoi, intr-un cadru natural de poveste, cu raul Siret aproape inghetat, cu ochiuri de apa in care pasarile, pandeau, rotindu-se in aer dupa pestisori, cu masini circuland cu mare viteza, cu mine strecurandu-ma printre ele si  ocolindu-le cu teama.

Alergarea din  ajunul Anului Nou, cu plecare de la cabana Himalaya pana sus aproape de cabana Aviatorilor, a facut ca trecerea in noul an sa fie facuta cu motoarele turate la maxim. In a doua zi a Noului An refac traseul, insotit de Viorel, infruntand  o ploaie rece, ce anunta apropierea  unui nou val de ninsoare.

Mi-am reluat antrenamente obisnuite prin parcurile bucurestene. In timpul saptamanii, alerg seara in jurul lacului, cu o viteza sporita cand trec prin zonele neiluminate ale parcului.  Sunt atent la cainii noi care au aparut in zona, neobisnuiti inca cu cei ce alearga. Sambata si duminica sunt preocupat de distante mai lungi, fiind prezent si la actiunile Ro Club Maraton, la alergarile de grup. Echipamentul e foarte important, in special incaltarile. Vremea poate deveni dintr-odata instabila, asa s-a intamplat in primele zile din ianuarie, a plouat, a nins, zapada umeda acoperind  ochiurile de apa,  udandu-ma la picioare. Asa  au aparut durerile de spate, care m-au tinut departe de parc cateva zile.

A mai trecut un an,  unul cu multe impliniri si realizari. La  cele 3 maratoane din 2008 (Budapesta, Bucuresti, Atena) s-au mai adaugat in 2009  inca 6 maratoane (Paris, Madrid, Miercurea Ciuc, Berlin, Bruxelles, Bucuresti) si 2 semimaratoane (Sfantu Gheorghe, Tusnad), toate oficiale.

Uneori singur, alteori sustinut  de prieteni, m-am mobilizat, batandu-mi propriul record,  reusind de doua ori  sa alerg maratonul sub 3 ore si 30 de minute! Am lasat in urma suferinta care te cuprinde mereu pe la  kilometrul 35,  traind la mare intensitate emotia si bucuria  trecerii liniei de sosire. Noi, romanii, am inceput sa  fim perceputi afara asa cum suntem in realitate, niste luptatori, fapt demonstrat de castigarea probei olimpice feminine de maraton de catre Constantina Dita-Tomescu. Maratonistii, indiferent de unde sunt  ei, amatori sau profesionisti,  cand pleaca sa alerge intr-o cursa internationala nu uita sa isi puna in geamantan un steag. La fel ca ei port cu mine un tricolor si tare mi-e drag sa trec cu el linia de sosire. Am reusit asta la Paris, la Bruxelles, la Bucuresti iar in celelalte doar m-am fotografiat cu el. Cat de mandri eram langa drapelul Romaniei in anul 2008 in localitatea Maraton, de unde s-a dat startul in maratonul de la Atena! Era singurul lucru care ne unea cu adevarat, fiind departe de tara!

Pentru ca nu sunt un campion, intotdeauna imi pun intrebarea oare am dreptul sa folosesc aceste simboluri? Vazandu-i pe prietenii mei simtind la fel, stransi in jurul drapelului la final de cursa, identificandu-se din multime, mi-am zis ca da, pentru ca si noi suntem ROMANIA. Nu pot sa-l uit pe Andrei la Madrid si la Bruxelles cat de mandru era atunci cand numele Romaniei a fost rostit la microfon, ca tara prezenta in cursa, si asta pentru ca noi doi eram acolo!

M-au sustinut prietenii, fie ca au fost de la Ministerul de externe, de la Urban, de la Eco-Alpin, de la ARPIA, de la cabana Himalaya, de la Adjudu-Vechi sau de la Ro Club Maraton, fie ca au fost admirantori care mi-au citit povestirile, sustinandu-ma si incurajandu-ma in curse.  Fascinant  pentru mine au fost oamenii noi pe care i-am cunoscut inainte si dupa curse,  fie ca au fost ambasadori sau simpli lucratori, toti au tresarit la fel  la auzul cuvantului MARATON.  Si nu de putine ori am simtit  ingrijorarea celor doua fiice ale mele, atunci cand luam startul intr-o noua cursa.

Voua va  multumesc, fata de voi toti am datoria ca in 2010 sa fiu prezent la maratonul de la Boston, sa alerg in aceasta cursa, demonstrand ca uneori obiectivele aproape imposibile de atins, prind viata doar crezand si muncind pentru ele!

Tuturor va doresc sarbatori fericite si la multi ani !